Oripilat, din înălţimea ebrietăţii şi incertitudinilor personale, Claudiu Groza o ia din nou razna, grohăind imberb la adresa unei bune prietene. De ce se isterizează kafkutza? Amica mea a îndrăznit, pare-se, să îl abordeze telefonic, “volubilă, voluntară şi un pic ofensivă” cu privire la un text pe care l-a scris pentru sugativa bugetară Tribuna. Problemele lui Groza, punctual:
1. Amica mea a îndrăznit să întrebe dacă va fi sau nu plătită;
2. Amica mea a îndrăznit să tacă “grăitor”;
3. Tânăra degeneraţie intră prea uşor pe “piaţă”;
4. Tânăra degeneraţie nu mai visează la glorie.
Câte frustrări în discursul homunculoidului cultural…
Primele două puncte din listă nu merită discutate. Ce se aşteaptă ilustrul culturnic? Maxim Danciu & co au reuşit să transforme un nume de referinţă al presei culturale ardelene într-o fiţuică anonimă, ai cărei clienţi fideli sunt haltele CFR (pentru conformitate, click aici). Se aştepta Claudiu ca cineva să-şi dorească din tot sufletul ca textul său să ajungă hârtie igienică într-o latrină feroviară? Într-adevăr, pentru o atare glorie, a cere bani e o abominaţie.
Să ne uităm puţin, însă, la ultimele două. E o situaţie simptomatică pentru o categorie anume de critici/cronicari a căror existenţă publică mai depinde doar de toleranţa mare a românului la incompetenţă şi laşitate. E vorba de culturnicul fără coaie, tributar linsului de funduri ilustre cu limba de lemn, prea laş să se opună curentului de opinie, oricare ar fi acesta, şi, cel mai important, dependent de finanţare de la buget, fără de care ar muri efectiv de foame.
Groza deplânge accesul prea uşor al tinerilor la tiparniţă. Pe vremea lui, << un student avea şanse aproape infime de a intra “pe piaţă”, necum să emită pretenţii financiare>>. Ce trist… Din fericire, nu mai e vremea lui. Încet, încet, tindem şi noi să ne îndreptăm spre o “piaţă” pe care fosilele incompetente şi anacronice nu mai pot împiedica tinerii talentaţi să se afirme.
E o luptă pentru supravieţuire. Acesta este motivul pentru care nervii lui Claudiu sunt “din ce în ce mai franjuri”. Simte că moare. Dacă publicul va pretinde competenţă în schimbul banului pe care îl dă de la buget, robinetul de la butoiul cu samagon se va cam închide…
Gloria! De ce nu mai tânjesc tinerii la glorie? Sentimentul înălţător de a-ţi vedea numele într-o revistă pentru prima dată… E simplu. Pentru că revista cu pricina nu mai înseamnă absolut nimic. Colega mea, probabil, nu ar fi pus problema daca ar fi fost vorba de Observatorul Cultural sau Dilema. E Tribuna, însă, o publicaţie hoit scrisă de oamenii hoit pe banii unor contribuabili cu mentalitate de hoit. E drept, pentru o revistă care se respectă, o întrebare de acest gen ar fi fost superfluă. O revistă care se respectă îşi plăteşte colaboratorii. Tribunei, printr-un text viu în marea de cadavre, i se face un serviciu. Un serviciu pentru care chupacabrele culturale ar trebui să se târască pe coate şi să facă plecăciuni, nu să sară să muşte.
3 raspunsuri Până acum ↓
attilabiro // februarie 7, 2008 la 9:55 pm |
amice, daca imi permiti sa iti spun asa, iti marturisesc ca dupa 1 an de citit bloguri am dat peste postul tau si l-am savurat. Sunt de acord cu ideile tale si cred ca generatia batrana a “gazetarilor” este speriata de cat de repede reusim noi cei tineri sa parcurgem unele etape.
Daca imi permiti te-as ruga ca in masura in care vrei si nu ti se prare inoportun sa scrii un editorial/post pe blogul meu.
Attila Biro
bleidforiu // martie 13, 2008 la 12:50 am |
Pun aici un text care se refera la acelasi personaj dn lumea criticilor cu pene in cap. L-am pus si pe blogul respectivului cocos, dar sunt sigur ca il va sterge, asa ca ii dau satisfactia de a-l regasi aici.
Zice el acolo, dupa ce face un rechizitoriu tinerimii lipsite de inalte aspiratiuni: “Cred ca am imbatranit”.
Hm… Sa pornim de aici, de unde el a incheiat, pentru ca asa ceva e cheia intregului blog. Veti intelege mai jos.
Incep sa pricep ce e si cu “batranii” din ziua de azi si o sa le descriu prietenilor mei aceasta noua si suspecta identitate ori de cate ori voi avea ocazia. Pentru ca merita sa auda si sa se fereasca.
“Batranul”, in 2008, e sau cel care numara peste 65 de ani incolo (cinste lui/ei!), sau cel pana in 35-40 de ani, care, in viata, n-a acumulat decat veninul propriilor frustrari de a-si afirma autoritatea, statutul, importanta, devenirea, acolo unde toate astea sunt puse in pericol de negare si astupare de catre “juni”. De catre neintruitii, necizelatii, nerespectuosii “juni”…
Cu alte cuvinte, veti recunoaste “un batran” ori de cate ori veti vedea, intr-un grup de tineri, pe cineva mai in varsta decat ei, flamand de a-i incredinta pe acestia ca sunt mult mai tineri, ca inca nu au mancat cacat si ca ar trebui sa manance cat de curand, nu cumva “batranul” nostru sa ramana singurul care a facut-o.
Iar atunci sa nu va mirati deloc, oameni tineri: vorbele infatuate si ironiile abuzive ale “batranului”, care nu va vrea in ruptul capului sa fie recunoscut ca tanar, nu sunt decat schelalaitul unui fricos, speriat de gandul ca nu cumva sa intervina din senin, in mijlocul grupului de care vorbeam, o persoana mult mai in varsta decat el. Si care sa ii dea peste cap tot planul de autovictimizare ca batran care a indurat atatea la viata lui…
Si, ca sa inchei, “batranul” e tipul de om care abia a asteptat sa atinga o varsta care sa fie universal recunoscuta ca plina de experienta (sa zicem 28) si care sa ii permita, pana la adanci batraneti, lafairea si trambitarea “statutului” sau obtinut doar prin simpla, banala inaintare in varsta.
Recomand “batranului” autor de blog un tratament cu bunatate sufleteasca si cu smerenie. Altfel nu-si va vedea niciodata amarul. Era sa zic “lungul nasului”, ceea ce nu e incorect.
durox // iulie 10, 2008 la 3:06 am |
mda… Kafkutza ii tare’n breasla, i-am citit cu greu lista interminabila de pe site, sau pagina de site, ca sa fim corecti.
genul asta de indivizi, cu cv lung si activitati multiple, toate desfasurate -cu succes- la limita anonimatului, gen Tribuna, ma lasa rece. sa scrie in continuare, ca de-aia il platesc!
:)
ziceai mai sus, ca ii dai pace… fa asa, ca n-am chef sa mai citesc stiri despre expirati -ce urat vorbesc, fereasca sfintii
.