Pisica, evident, şi nu Cuba, carele sper ca traieşte bine la noua ei casă în ciuda bârfelor răuvoitoare, ci dihania lui Schrödinger, carele nice vie, nice moartă, ci şi vie şi moartă se află. La fel şi blogul meu, pe care, când vom deschide cutia noii sale înfăţişări, sper că îl vom găsi viu.
Se pare că toată lumea posesoare de blog ajunge la un moment dat să “metabloguiască” şi să facă un bilanţ, să-şi pună întrebări despre (in)utilitate şi să construiască o artă poetică (sau blogistică) prin care să justifice faptul că ocupă spaţiul unui server. Acum a venit momentul acesta şi pentru Random World.
Aşadar, cu faţă nouă şi idei noi, mergem mai departe zglobii, într-un ritm mai alert, spre căutarea normalităţii în lumea asta mare, rea şi haotică.
Da, tot despre domnul acela… şi promit că e ultima dată.
Culturnicul meu de suflet mi-a dedicat un nou post pe mirificul său blog (10 februarie, dar, spre rusinea mea, doar azi am dat peste el) în care, prin o retorică studiată, mă acuză de calibru intelectual precar şi calomnii.
Pro pudor!
Îl asigur pe Claudiu că nu am nici o intenţie de a-l muşca de dosul său tăbăcit, oricât pare a-şi dori lucrul acesta. În ceea ce mă priveşte, Claudiu Groza nu există. Dacă nu m-ar fi abordat incitat pe treptele teatrului naţional spunându-mi că se aştepta la o reacţie din partea mea la postul de pe blogul său (blog despre a cărui existenţă nu aveam habar) în care mă atacă, ar fi rămas doar un personaj obscur, cronicar pusilanim la o publicaţie locală.
Acest lanţ de teribilisme semidocte trebuie să înceteze. Din partea mea, el se încheie aici.
